Din perspectiva Convenției de la Istanbul, conexiunea este importantă, dar Convenția nu tratează traficul de ființe umane ca pe o formă distinctă de violență pe care o reglementează în mod complet.
Convenția de la Istanbul are ca obiect violența împotriva femeilor și violența domestică, definite prin prisma caracterului de gen. Astfel, o femeie victimă a traficului poate intra simultan în sfera Convenției atunci când a fost supusă unor forme de violență acoperite de aceasta: de exemplu, violență sexuală, viol, căsătorie forțată sau alte forme de violență împotriva femeilor. În acest caz, statutul de victimă a traficului nu exclude aplicarea standardelor Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice privind protecția și sprijinul victimei.
Diferența fundamentală constă în obiectul juridic al celor două regimuri. Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, abordează violența împotriva femeilor ca o încălcare a drepturilor omului și o formă de discriminare, punând accent pe prevenire, protecție, urmărire penală și politici integrate. În schimb, cadrul internațional anti-trafic, în special Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, pornește de la fenomenul traficului și reglementează elemente specifice precum identificarea victimei, exploatarea, perioada de recuperare și reflecție, permisul de ședere și mecanismele specializate de referire.
Pentru analiza Republicii Moldova, concluzia importantă este că cele două sisteme trebuie privite ca fiind complementare, nu concurente. O femeie victimă a traficului care a suferit și VBG ar trebui să beneficieze de protecția specifică acordată victimelor traficului și, atunci când situația intră în domeniul Convenției de la Istanbul, de standardele de protecție prevăzute pentru victimele violenței împotriva femeilor.
De aceea, problema fragmentării pe care ați identificat-o poate fi formulată foarte bine astfel: nu existența unor legi distincte reprezintă în sine problema, ci lipsa unor mecanisme suficient de clare care să permită aplicarea cumulativă și coordonată a standardelor anti-trafic, VBG și de protecție generală a victimelor infracțiunilor.
În concluzie: lipsa unor mecanisme suficient de clare care să permită aplicarea cumulativă și coordonată a standardelor anti-trafic, VBG și de protecție generală a victimelor infracțiunilor